Concurs de logouri, scoli de vara ITC, studii despre social media si liderii lumii si jocuri video care pot ajuta la mai buna intelegere a unei boli

Concurs de logouri organizat de Ambasada Suediei la Bucuresti

Ambasada Suediei din Bucureşti organizeaza un concurs de logouri pentru a sarbatori 100 de ani de relatii bilaterale diplomatice! Gasiti mai multe detalii pe pagina evenimentului. Termenul limita de inscriere este 25 mai, deci e ceva timp. Succes!

Academii de vara pentru studenti si tineri antreprenori. Termen limita de inscriere – 20 mai

Daca esti student sau chiar un tanar antreprenor si vrei sa ai o vara activa, poti aplica la una dintre academiile Startify7. Anul acesta, cele 4 scoli de vara se vor axa pe subiecte legate de Tehnologia Informatiei si antreprenoriat. Iata cele 4 academii, fiecare dintre acestea avand loc in intervalul 4-15 iulie 2016

  • Almeria, Spania:  Tema va fi Virtual and Augmented Reality
  • Thessaloniki, Grecia: Tema va fi Digital Transportation
  • Katowice, Polonia: Tema va fi Video Games
  • Enschede, Olanda: Tema va fi IT-driven Social Entrepreneurship

Cele 10 zile de proiect vor oferi sansa participantilor de a lucra impreuna cu experti in domeniu si academicieni pentru a da o forma ideilor de business. Acestea vor putea fi prezentate in fata unui juriu si vor putea sa castige finantare. Inscrierile se pot face pana pe 20 mai, deci va recomandam sa va grabiti, pare o oportunitate foarte buna de a invata lucruri noi si de a face cunostinta cu oameni interesanti. Important de retinut, cazarea si alte cheltuieli sunt sustinute de organizatori. Chiar si transportul pana la locatiile respective poate fi decontat, in limita unei anumite sume. Bafta!

Cum poti promova o tara pe Twitter
Israel a lansat un proiect interesant de diplomatie digitala, prin care invita utilizatorii sa transmita un tweet despre Israel prin intermediul platformei IsraelTweetedMe. In fiecare zi, administratorii platformei vor alege un astfel de tweet si il vor retransmite (retweet) de pe toate conturile oficiale ale statului (148 la numar). Acei utilizatori norocosi ale caror postari vor fi preluate de conturile institutionale oficiale ale statului Israel vor beneficia de expunere globala in fata unei audiente extinse, formate din lideri, jurnalisti, celebritati, diplomati si alti peste 1 milion de urmatitori. O idee frumoasa si simpla de promovare a unei tari prin continut generat de utilizatori, implicand totodata autoritatile.

Cum folosesc liderii lumii instrumente online precum Periscope, Snapchat sau LinkedIn   

Dupa cum stiti, rapoartele Twiplomacy de pana acum, realizate de echipa agentiei Burson-Marsteller, au analizat constant activitatea liderilor lumii pe Twitter. Recent, au inceput sa isi extinda studiile si asupra activitatii institutionale pe alte canale online, mai putin conventionale pentru comunicarea la nivel inalt – cum ar fi Periscope, Snapchat sau LinkedIn.

Mai intai o clarificare – Periscope este serviciul de transmisiune video in timp real a retelei Twitter. Practic orice utilizator Twitter poate crea scurte transmisiuni video in timp real cu diverse mesaje si poate monitoriza in timp comentariile retelei sale legat de transmisiune. Periscope are peste 10 milioane de utilizatori inregistrati la nivel global si a facilitat peste 200 milioane de transmisiuni live in ultimul an si a devenit astfel un canal preferat pentru stiri importante, transmise in timp real. Un exemplu recent de cat de util poate fi Periscope – in timpul atacurilor de la Bruxelles din martie 2016, numerosi jurnalisti dar nu numai au folosit Periscope pentru a gasi reportaje sau transmisiuni de la fata locului, postate de alti utilizatori. Cel mai recent studiu Twiplomacy s-a uitat la modul in care liderii lumii folosesc (sau nu) acest instrument in comunicarea lor. Se pare ca Presedintele Mexicului este cel mai urmarit presedinte pe Periscope (90.000 de urmatori), urmat de Casa Alba (81.000) si Presedintele Braziliei (76.000). Ce anume posteaza acesti oameni, dar si altii? Aflati din rezumatul de aici.

Snapchat este una dintre retelele sociale cu cel mai intens ritm de crestere la nivel international si, conform celor mai recente statistici, aproape 2 treimi din utilizatorii sai au varste cuprinse intre 13 si 24 de ani – ceea ce ofera o buna oportunitate de conectare cu un public foarte tanar.

Specificul retelei consta in faptul ca nu indica numarul de urmatori sau de vizualizari ale unei postari, iar acestea din urma au forma unui scurt clip video care dispare automat dupa 24 de ore. Este de asemenea o retea “sigura” pentru guverne, prin faptul ca utilizatorii nu pot comenta sau critica postarile sau profilurile altor utilizatori :) Pentru liderii institutionali si institutii deopotriva, Snapchat poate oferi o oportunitate de interactiune mult mai putin oficiala cu utilizatorii. Conform analizei Twiplomacy, 16 lideri de state si organizatorii international au un profil oficial pe Snapchat. Concluziile pe larg pot fi gasite in rezumatul de aici.

Twiplomacy a realizat in 2016 numeroase astfel de studii, pe care le puteti gasi aici.

Twitter – locul de joaca si comunicare intre familia Obama si familia regala britanica

Dialog savuros pe Twitter intre familia Obama si familia regala britanica, pe tema Jocurilor Invictus Games, o competitie international creata de Printul Harry in sprijinul persoanelor ranite, cu dizabilitati sau veteranilor din structurile armate. Noi zicem ca Regina a iesit castigatoare. In alta ordine de idei, o buna utilizare a canalelor digitale – colaborare institutionala intr-o nota foarte personala si prietenoasa.

Sea Hero Quest, un joc video despre dementa

Am aflat de la Dan Dragomir despre un joc video, simplu si distractiv pentru smartphone, dar care poate lupta cu dementa. Sea Hero Quest este creat de Deutsche Telekom in parteneriat cu organizatia de caritate Alzheimer’s Research, University College London, University of East Anglia si dezvoltatorii de jocuri Glitchers. Jocul a fost lansat recent in Romania, este disponibil pe mai multe platforme si conceput special pentru a contribui la dezvoltarea intelegerii cu privire la orientarea in spatiu si la modul de functionare a zonei responsabile cu miscarea din creierului uman.

 

Twiplomacy 2015: Twitter este canalul ales pentru diplomatie digitala

Twiplomacy 2015, singurul studiu anual la nivel mondial al prezenței și activității pe Twitter a șefilor de stat și de guvern, a miniștriilor de externe și instituțiilor acestora, a fost lansat astăzi. Continue reading Twiplomacy 2015: Twitter este canalul ales pentru diplomatie digitala

Ambasadorul britanic in Romania ne invita la un Q & A live pe Twitter

Am vazut in cel mai recent studiu Twiplomacy ca Twitter este unul dintre cele mai importante canale de comunicare la nivel diplomatic. Mai mult, in acest moment peste 3.000 de ambasade si ambasadori sunt activi pe Twitter. In plus, din ce in ce mai mult accent se pune pe implicarea activa a diplomatilor, aspect incurajat in special de catre Ministerul de Externe din Marea Britanie.

Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord la Bucuresti are din septembrie 2014 un nou ambasador, in persoana Excelentei Sale domnul Paul Brummell. Paul este un utilizator activ de social media si in special de Twitter, avand un cont inca dinainte sa isi inceapa mandatul in tara noastra. Si iata ca saptamana viitoare organizeaza primul Q&A diplomatic pe Twitter!

Asadar marti, 30 septembrie, incepand cu ora 11:00, timp de aproximativ 45 de minute, utilizatorul si diplomatul @PaulBrummell va fi in fata ecranului sau de calculator, asteptand sa intre in discutie cu cei care isi doresc sa afle mai multe despre el si despre mandatul sau in Romania. Putem trimite intrebarile si in avans folosind hashtag-ul #askFCO. De retinut ca acest hashtag este unul oficial, folosit in mod frecvent de Ministrul de Afaceri Externe britanic sau alti oficiali in Q&A-urile organizate pe Twitter.

Daca nu stiti foarte multe despre ambasadorul Brummell, puteti gasi pe Flickr sau direct pe website-ul ambasadei informatii utile despre experienta sa, despre prioritatile mandatului sau in Romania precum si fotografii de la prima sa conferinta de presa.

Ambasada britanica si implicit ambasadorul britanic au o activitate bogata pe retelele sociale, dupa cum am putut afla chiar de la fostul ambasador, domnul Martin Harris, intr-un interviu special pentru blogul DigitalDiplomacy.ro. Nici de data aceasta Ambasada britanica nu se dezice si porneste intr-un nou teritoriu neexplorat pana acum la noi – discutiile live pe Twitter intre diplomati si publicul din tara gazda.

Va invit sa participati in numar cat mai mare la discutia de saptamana viitoare de pe Twitter – este nu numai prima de acest gen a unui diplomat in Romania dar si o oportunitate foarte buna de a afla mai multe despre omul din spatele contului @PaulBrummell.

Potentialul diplomatiei digitale a Ministerului Afacerilor Externe roman

Relevanța diplomației digitale a devenit de necontestat și, unul câte unul, ministerele de externe din întreaga lume îmbrățișează această nouă formă de interacțiune cu publicurile din străinătate. Iar dintre toate rețelele sociale actuale, Twitter a devenit canalul preferat de diplomați.

Dacă v-ați întrebat care ar putea fi rolul acestui canal pentru strategiile de comunicare ale ministerelor de externe, Ilan Manor, student la master la Universitatea din Tel Aviv, a răspuns la această întrebare în seria de articole publicate pe digdipblog.com, blog creat în cadrul unui proiect de cercetare al Universității pentru studiul diplomației digitale.

Ilan a publicat în luna mai un articol interesant, în care a realizat o hartă virtuală a legăturilor pe Twitter dintre ministerele de externe din 70 de țări de pe întreg globul. Ca urmare a exprimării interesului personal în ceea ce privește România, Ilan a realizat o analiză importantă, folosind aceiași algoritmi, prin care a stabilit poziția Ministerului de Externe român în rețeaua virtuală a ministerelor de externe pe Twitter, din care vă voi prezenta câteva fragmente în continuare:

”Ministerele de externe se urmăresc reciproc: În prezent, ministerele de externe din întreaga lume urmăresc în mod constant canalele diplomatice digitale ale instituțiilor omoloage (de exemplu, canalul oficial de Twitter, pagina oficială de Facebook). Acest lucru permite ministerelor posibilitatea de a interacționa cu colegii lor, de a aduna informații relevante privind afacerile internaționale pe parcurs ce acestea se desfășoară și de a lua parte la negocieri diplomatice multilaterale internaționale. Având în vedere faptul că ministerele de externe se urmăresc reciproc, putem să ne imaginăm toate legăturile pe Twitter dintre ele ca o rețea socială. Odată ce această abordare este acceptată, se poate analiza rețeaua socială a ministerele de externe din lume. Analiza noastră, prezentată mai jos, include un eșantion de 75 de conturi de Twitter ale ministerele de externe de pe glob […]. În scopul analizării rețelei sociale a ministerelor de externe din lume am calculat trei parametri diferiți: in-degree (nivelul de popularitate), out-degree (nivelul de extindere) și betweenness (interconexiuni).

1

După cum se poate vedea în imaginea de mai jos, România (încercuită cu roșu), este în centrul acestei rețele sociale.

2

The In-Degree Parameter: Parametrul măsoară, în esență, nivelul de popularitate al ministerelor în cadrul rețelei. De exemplu, Departamentul de Stat al SUA are cel mai mare punctaj, deoarece este urmărit de 44 din cele 75 de ministere din eșantion. Ministerele cu cel mai mare scor (încercuite cu roșu în imaginea de mai jos) sunt: SUA, Marea Britanie, Polonia, Rusia, Israel, Suedia, Franța, India, Turcia și Norvegia. Poziția Ministerului de Externe al României este 16, depășind alte 59 de ministere. Acesta este un scor relativ ridicat.

3

The Out-Degree Parameter:Parametrul indică numărul de ministere cu care fiecare minister are contact pe Twitter, iar acest scor este de o importanță crucială, deoarece cu cât este mai ridicat, cu atât este mai mare capacitatea instituției de a transmite informații în rețea. Țara cu cel mai înalt nivel este Islanda, urmată de Suedia, Israel, Norvegia, Rusia, Kosovo, Peru, Brazilia și Bulgaria (încercuite cu roșu în imaginea de mai jos). Ministerul Afacerilor Externe al României este pe locul al 13-lea, un scor foarte mare pentru acest parametru. Acest lucru indică faptul că MAE are o poziție strategică în rețeaua socială a ministerelor de externe la nivel mondial, cu posibilitatea de a disemina mesaje de politică externă în întreaga rețea.

4

Betweenness Parameter: Calculul acestui parametru dezvăluie care ministere servesc drept hub-uri/puncte/centre importante de informație, care fac legătura între ministere care nu se urmăresc unul pe celălalt. De exemplu, Israel este urmărit de India și Pakistan, dar India și Pakistan nu se urmăresc reciproc. Astfel, Israel devine o legătură pentru cele două țări și un nod important de informații. Țările cu cel mai mare scor de betweenness (încercuite în imaginea de mai jos) sunt: Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Israel, Rusia, Polonia, Norvegia, Brazilia, România (care este pe locul 9) și Islanda.

5

Rezumat: Ministerul Afacerilor Externe al României pare a fi situat în centrul rețelei sociale a ministerelor de externe din întreaga lume. A obținut punctaje relativ mari la parametrele in-degre și out-degree și un punctaj extrem de ridicat la parametrul betweenness. Astfel, Ministerul de Externe român are o bază mare de conturi care îi urmăresc activitatea, este conectat cu multe alte ministere de externe și serveștedrept nod important de informații. Cu toate astea, trebuie amintit că aceste rezultate ilustrează doar potențialul diplomației digitale a României. Pentru a atinge acest potențial, MAE trebuie să publice în mod continuu conținutul pe canalele de diplomație digitală și să interacționeze activ cu toți cei care îi urmăresc activitatea, fie ei persoane fizice, reporteri sau alte ministere de externe.”

Analiza poate fi citită integral aici.

Având în vedere această analiză, salutăm interesul reînnoit al Ministerului de Externe român în ceea ce privește comunicarea prin intermediul rețelelor sociale și ne dorim să asistăm la un nivel și mai ridicat de interacțiune atât la nivel central, cât și la nivelul misiunilor diplomatice.