SAMSUNG

Despre aplicatiile mobile si brandul de tara

22 Flares 22 Flares ×

Am vizitat de curand orasul Amsterdam si am descoperit cu mare placere aplicatia special creata pentru a veni in sprijinul turistilor: „I amsterdam”. Sloganul “I amsterdam” este parte din campania de promovare a orasului si mi s-a parut o modalitate foarte interesanta de a construi un brand turistic la nivel local (in caz ca Amsterdam ar mai avea nevoie de asa ceva :)).

Aplicatia este disponibila atat pentru Android cat si pentru iPhone, este usor de descarcat si de parcurs. Este structurata vizual in doua campuri de informatii, are o sectiune speciala dedicata celor mai recente stiri legate de oras, si cuprinde si subsectiuni speciale despre muzee, viata de noapte, atractii turistice, parcuri, idei de petrecere a timpului in familie, mijloace de transport public, oferte speciale.

Am folosit aplicatia cu mare placere, mai ales ca era disponibila si offline, si mi-a fost de mare ajutor atunci cand am cautat idei rapide si concrete de a vedea cele mai importante parti ale orasului intr-un timp cat mai scurt.

Am fost curioasa daca Romania are astfel de aplicatii turistice speciale create pentru marile orase si am constatat cu tristete ca nu prea exista. Sibiul are doar o aplicatie ce contine harta orasului si a imprejurimilor (disponibila si offline), in Cluj exista „Cluj Bus”, o aplicatie speciala pentru transportul in comun dar utilizatorii nu pareau foarte multumiti de ea, iar in Bucuresti exista cateva aplicatii pentru transportul in comun („Bucharest Metro”, „Bucharest Bus Stop”, „Bucharest City Guide”) si altele ce contin idei de petrecere a timpului liber oferite de localnici („Bucharest local’s tips„). Trecand peste engleza precara a celei din urma, feedback-ul pe care l-am citit despre utilitatea acestor aplicatii nu era nici el foarte promitator, mi-am propus sa incerc sa le folosesc si eu.

Cat despre aplicatii turistice la nivel national, mi-a atras atentia „Romania traveler’s guide”, o aplicatie creata de Leif Petterson, autor de carti de calatorie despre Romania. Leif a locuit o perioada in tara noastra si, pasionat fiind de calatorii, a creat aceasta aplicatie, disponibila contra sumei de 9.71 RON.

Conform Institutului National de Statistica (INS) citat de Ziarul Financiar, in 2012 numarul de turisti care s-au cazat in hotelurile si pensiunile din Romania a crescut cu 9,3%, pana la 7,6 milioane de persoane. Dintre acestia, 1.6 milioane de straini. Avand in vedere popularitatea aplicatiilor mobile, acoperirea extinsa a internetului dar si cifrele vehiculate in piata legate de evolutia adoptiei de smartphone-uri in Romania (28% dintre romani au un smartphone, dublu fata de primul trimestru al anului 2012) cred ca ar fi binevenite niste aplicatii sprijinite de primariile locale, autoritatile de transport sau chiar de Ministerul Turismului, care sa scoata in evidenta cele mai frumoase orase si atractii turistice ale Romaniei.

Ce parere aveti? Mai stiti si alte aplicatii turistice interesante din Romania pe care nu le-am mentionat?
 

You Might Also Like

Published by

Andreea Hanganu

Peste 6 ani de experienta in comunicare si relatii publice, organizare de evenimente si comunicare online. Timp de 4 ani am coordonat strategia de comunicare in social media pentru una dintre cele mai mari reprezentante diplomatice din Romania, Ambasada Marii Britanii la Bucuresti.

4 thoughts on “Despre aplicatiile mobile si brandul de tara”

  1. Bună, Andreea!

    Înainte de a trece în zona mobile, trebuie să spun că administrațiile publice (primării, ministere etc.) sunt cu ochelari de cal când vine vorba de online. Eu, personal, am derulat un studiu în rândul acestora, în regiunea Vest (doar așa, de amorul statutului de blogger de nișă :)), pentru a vedea cum percep turismul electronic (mai frecvent cunoscut ca turism online) și asta pentru că multe dintre ele contribuie la promovarea turismului local, regional, național. Multe lucruri sunt făcute pentru că așa cer structurile UE (prin programele operaționale), focusul pe promovare turistică online fiind minim din cauza priorităților în materie de infrastructură. Rezultatul demersului mei îl poți pe blogul legat de numele meu, căutând după ”Cum înţeleg administraţiile publice turismul electronic. Regiunea de Vest (Banat)”. Am renunțat la a mai studia fenomenul pentru celelalte regiuni de dezvoltare.

    Trecând pe zona mobile, îți dai seama că situația e și mai dezastruoasă. Abia dacă se înțelege zona de online, în general. Acum câțiva ani, CJ Tulcea anunța o aplicație de iPhone dedicată Deltei Dunării, aplicație care se lasă încă așteptată. Deh, alte priorități … General vorbind, sunt multe inițiative private în materie de aplicații mobile de promovare a turismului în România: Tourist Informator, SkyTrip Road, Ținutul Secuiesc, Panoguide (Sighișoara), Nappoca, Muzee și Colecții din România (aplicație a APMINR) etc.

    La nivel local/regional ai să mai întâlnești asociații de promovare locale/regionale de promovare a turismului ce au dezvoltat proiecte Regio cu prezență online, care sunt disponibile și pe mobil (vezi transilvania-magica.ro), dar așa, nu cred că ai să vezi vreo administrație publică înhămându-se la așa ceva. Știu sigur că Primăria Sibiu are o colaborare cu cei din spatele platformei Eventya, iConsult, firmă ce a dezvoltat Sibiu City App, dar în rest …

    Poți citi mai multe despre aplicații mobile (cu precădere dezvoltate în .ro sau pentru .ro) de promovare turistică și nu numai aici: turism20.ro/category/m-turism/. După cum am spus mai devreme, aplicații mobile de turism sunt o grămadă (momentan am în draft vreo 10 articole despre astfel de aplicații), dar majoritatea sunt inițiative private …

    Cele bune.

    P.

    1. Buna Petrus, multumesc frumos de informatii! Studiul tau suna foarte interesant, il voi cauta cu siguranta, la fel si celelalte aplicatii de care ai mentionat si articolele de la tine de pe blog. Poate dezvoltam seria asta intr-o analiza mai detaliata. Intr-adevar, anumite zone ale administratiei nu sunt nici foarte deschise si nici foarte constiente de avantajele canalelor online. Dar nu as vrea sa generalizez pentru ca de cand am pornit proiect am cunoscut oameni chiar pasionati de zona asta care isi doresc sa faca mai multe. Bineinteles ca e cale lunga de la vorba la fapte dar zic ca exista pasi in directia buna. Mai mici ce-i drept, dar eu sunt optimista!: ) Multumesc mult ca ne urmaresti si sper sa contribui in continuare cu informatii la fel de utile!

Dă-i un răspuns lui Andreea Hanganu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *