Comunicarea institutionala online in cazul tragediei baietelului ucis de caini

Cu totii am ramas inmarmuriti lunea trecuta, pe 2 septembrie, cand am aflat ca un baiețel de doar patru ani a fost ucis de caini maidanezi langa Parcul Tei din Sectorul 2. Imediat, acest eveniment tragic a generat un val de indignare fara precedent, as spune, pentru problema cainilor fara stapan dar care par ca ne stapanesc strazile. Cazul a avut un impact direct si asupra mea, nu doar ca cetatean ingrijorat, ci prin prisma faptului ca eu insumi am fost atacata acum cativa ani, dar din fericire am fost norocoasa sa scap fara nicio urma.

Problema cainilor maidanezi nu este noua, ba din contra, dar ca multe alte lucruri pare fara rezolvare. Tocmai de aceea, un adevarat protest a fost generat in media, care apoi s-a mutat rapid in online, ca in doar cateva zile sa ajunga in strada. Si toate acestea indreptate impotriva autoritatilor.

Putem considera aceasta situatie o criza? Da, cu atat mai mult cu cat populatia cerea o interventie rapida nu doar la nivel de comunicare, care oricum ar fi ajutat mult imaginea institutionala, ci si la nivel de actiune concreta pentru a remedia problema constatata.

Si totusi, am fost suprinsa sa observ urmatoarele:

– Primaria Sectorului 2, direct responsabila de zona unde s-a intamplat tragedia, a emis un comunicat de presa postat pe website abia la 4 zile dupa incident, care apoi a fost postat doar sub forma de link si pe contul de Facebook, fara comentarii aditionale.

– Primaria Generala nu a emis niciun comunicat de presa legat de acest caz, ultima actualizare fiind de la inceputul lunii iulie, iar pe pagina personala a domnului Primar General Sorin Oprescu, prima postare pe acest caz a fost mesajul pe care acesta l-a transmis in cadrul conferintei de presa sustinute pe 4 septembrie.

– Pe pagina de Facebook a Primului Ministru Victor Ponta a fost postat abia pe 5 septembrie un citat scurt dintr-o declaratie mai ampla, cu toate că domnul Prim Ministru adresase problema cainilor fara stapan in sedinta de Guvern cu o zi inainte.

– Presedintele Romaniei domnul Traian Băsescu a fost primul lider politic care a avut o reactie, pe 3 septembrie, atat offline printr-o declaratie de presa, cat si online, pe contul de Facebook, unde a postat un link catre declaratiile facute pe acest subiect si un folder cu imagini careiîl prezentau pe domnul Presedinte inconjurat de cei cinci caini pe care i-a salvat de pe strazi.

Asadar, repetam, in conditiile in care tragedia baietelului a tinut prima pagina a ziarelor, a fost subiectului principal dezbatut la televizor, in online a generat adevarate miscari impotriva cainilor maidanezi, dar si a autoritatilor, toate acestea culminand cu proteste de strada, cum ar fi trebuit sa fie comunicarea institutională online? Poate .. mai prompta, mai activa, mai deschisa, mai calda.Cu totii am ramas inmarmuriti lunea trecuta, pe 2 septembrie, cand am aflat ca un baiețel de doar patru ani a fost ucis de caini maidanezi langa Parcul Tei din Sectorul 2. Imediat, acest eveniment tragic a generat un val de indignare fara precedent, as spune, pentru problema cainilor fara stapan dar care par ca ne stapanesc strazile. Cazul a avut un impact direct si asupra mea, nu doar ca cetatean ingrijorat, ci prin prisma faptului ca eu insumi am fost atacata acum cativa ani, dar din fericire am fost norocoasa sa scap fara nicio urma.

Problema cainilor maidanezi nu este noua, ba din contra, dar ca multe alte lucruri pare fara rezolvare. Tocmai de aceea, un adevarat protest a fost generat in media, care apoi s-a mutat rapid in online, ca in doar cateva zile sa ajunga in strada. Si toate acestea indreptate impotriva autoritatilor.

Putem considera aceasta situatie o criza? Da, cu atat mai mult cu cat populatia cerea o interventie rapida nu doar la nivel de comunicare, care oricum ar fi ajutat mult imaginea institutionala, ci si la nivel de actiune concreta pentru a remedia problema constatata.

Si totusi, am fost suprinsa sa observ urmatoarele:

– Primaria Sectorului 2, direct responsabila de zona unde s-a intamplat tragedia, a emis un comunicat de presa postat pe website abia la 4 zile dupa incident, care apoi a fost postat doar sub forma de link si pe contul de Facebook, fara comentarii aditionale.

– Primaria Generala nu a emis niciun comunicat de presa legat de acest caz, ultima actualizare fiind de la inceputul lunii iulie, iar pe pagina personala a domnului Primar General Sorin Oprescu, prima postare pe acest caz a fost mesajul pe care acesta l-a transmis in cadrul conferintei de presa sustinute pe 4 septembrie.

– Pe pagina de Facebook a Primului Ministru Victor Ponta a fost postat abia pe 5 septembrie un citat scurt dintr-o declaratie mai ampla, cu toate că domnul Prim Ministru adresase problema cainilor fara stapan in sedinta de Guvern cu o zi inainte.

– Presedintele Romaniei domnul Traian Băsescu a fost primul lider politic care a avut o reactie, pe 3 septembrie, atat offline printr-o declaratie de presa, cat si online, pe contul de Facebook, unde a postat un link catre declaratiile facute pe acest subiect si un folder cu imagini careiîl prezentau pe domnul Presedinte inconjurat de cei cinci caini pe care i-a salvat de pe strazi.

Asadar, repetam, in conditiile in care tragedia baietelului a tinut prima pagina a ziarelor, a fost subiectului principal dezbatut la televizor, in online a generat adevarate miscari impotriva cainilor maidanezi, dar si a autoritatilor, toate acestea culminand cu proteste de strada, cum ar fi trebuit sa fie comunicarea institutională online? Poate .. mai prompta, mai activa, mai deschisa, mai calda.

Sistemul de invatamant romanesc si social media

Dupa sistemul medical, astazi a venit randul sistemului de educatie romanesc pentru a fi analizat din perspectiva comunicarii institutionale in mediul online.

In occident, toate institutiile incluse in reteaua sistemului de invatamant au recunoscut de mult oportunitatile oferite de noile media, atat pentru a-si prezenta activitatea, cat si pentru a interactiona cu grupurile tinta sau alte institutii din domeniu. Acestea si-au dezvoltat o prezenta in online foarte puternica, exemplul cel mai elocvent fiind Departamentul pentru Educatie din Statele Unite ale Americii si institutiile sale subordonate. Dupa o simpla cautare gasesti departamentul pe Facebook, Twitter, YouTube, LinkedIn, iar pe site–ul foarte bine organizat exista o lista intreaga cu toate conturile institutiilor afiliate pe social media. Daca nu vrem sa mergem tocmai peste ocean, putem sa ne uitam la website-ul Departamentului pentru Educatie din UK, care poate fi urmarit inclusiv pe Pinterest si Flickr.  Daca venim si mai aprope de casa, putem lua exemplul Poloniei, a carui Minister al Educatiei Nationale s-a adaptat deja noilor tehnologii.

Sistemul de invatamant din Romania cuprinde institutiile specializate implicate in procesul de educatie, cercetare si cultura pe cele doua niveluri, preuniversitar si superior, precum si institutiile specializate in instruire nonformala, cum ar fi centrele de pregatire profesionala, cluburile, taberele scolare etc.

Daca analizam institutia principala, respectiv Ministerul Educatiei Nationale si doar cateva din cele subordonate sau afiliate, precum Inspectoratele Scolare Judetene si Casele Corpului Didactic, putem observa cu usurinta faptul ca nu exceleaza la capitolul comunicare online. Website-ul MEN este neschimbat de ani de zile si dificil de navigat, iar pe retelele sociale gasim doar contul personal al Ministrului Remus Pricopie. In ceea ce priveste Inspectoratele Scolare Judetene, Iasi si Bihor sunt pe retelele sociale, doar cel din Iasi avand efectiv activitate. Casele Corpului Didactic sunt ceva mai prezente pe Facebook, Iasi, Sibiu, Timis, Ilfov, Olt, Valcea, Bihor, Covasna, insa acest lucru nu inseamna automat ca sunt si active. Pe Twitter am fost surprinsa sa gasesc CCD Hunedoara, dar cu 2 followeri si 15 tweeturi, activitatea acesteia este aproape inexistenta.

Asadar, ar trebui aceste institutii sa utilizeze social media? Raspunsul este simplu, iar motivele evidente: pentru a comunica mai repede si mai eficient declaratiile liderilor, pentru a informa despre deciziile, acitivitatile si reusitele institutiei, pentru a implica persoanele direct afectate sau interesate de activitatea institutiei in diverse proiecte sau initiative, pentru a obtine feedback si sprijin de la acestea etc.

Analizand dincolo de aceste institutii, la nivel de unitate de invatamant, lucrurile se complica dintr-un simplu motiv, si anume, numarul mare al acestora. Sunt mii de unitati din zona preuniversitara si sute din cea superioara.  Cu toate astea, am realizat foarte repede faptul ca scolile si facultatile au fost mult mai deschise la ceea ce reprezinta social media. De fapt, majoritatea scolilor generale, liceelor, universitatilor, facultatilor, departamentelor sau chiar anumite specializari au conturi pe Facebook si mai putine pe Twitter, Youtube sau LinkedIn. In comparatie cu Statele Unite, deoarece cu acestea am inceput, diferenta este considerabila, deoarece acolo 100% din unitatile de invatamant sunt prezente pe social media. O idee despre scopurile in care universitatile din SUA utilizeaza social media inca din 2008 puteti gasi pe Mashable, impreuna cu un infografic elocvent.

Ar avea scolile si universitatile romanesti motive intemeiate sa aiba conturi pe retelele sociale? Bineinteles! In primul rand, pentru realizarea unei comunicari mai facile cu toti cei care au legaturi directe cu institutia  in mod constant: elevi/studenti, parinti, profesori. In al doilea rand, pentru atragerea unui numar cat mai mare de noi elevi/ studenti. In al treilea rand, pentru a determina fostii absolventi sa se implice in promovarea sau chiar sustinerea institutiei prin donatiii sau in cadrul unor proiecte. In al patrulea rand, conturile de pe retelele sociale sunt monitorizate de media, care pot prelua si promova diverse statistici sau evenimente organizate de institutia respectiva.

In ceea ce priveste comunicarea mai facila cu diferite categorii de persoane implicate direct in procesul de invatamant, social media poate imbunatati interactiune dintre:

– institutie si elevi/studenti, prin informatii despre evenimente sau materiale online transmise de profesori, dar si feedback din partea tinerilor;

– institutie si parinti, cei din urma avand posibilitatea de a monitoriza online activitatea copiilor;

– elevi/studenti,care pot avea discutii online pe diverse subiecte analizate la cursuri;

– profesorii de la aceeasi institutie sau cu cei de la alte institutii, cu care pot impartasi idei pe diverse subiecte sau proiecte.

Mai mult decat atat, profesorii au inceput sa foloseasca social media inclusiv in procesul de predare. Potrivit unui studiu din 2012 efectuat in SUA de Pearson Learning Solutions si Babson Survey Research Group, aproape o treime dintre profesori au declarat ca si-au instruit elevii sa vizioneze clipuri video pe YouTube ca parte din temele pentru acasa.  Facebook ramane totusi cea mai cunoscuta si utilizata platforma in educatie, cu precadere in invatatmentul superior, pentru grupuri de discutie, dezbateri si teme. Twitter este utilizat in general pentru a face anunturi, fiind similar cu un panou de informare, iar LinkedIn pentru a construi contacte profesionale pentru referinte si obtinerea de informatii de la profesionisti.

Un alt infografic foarte util despre cum pot fi integrate social media in procesul de invatare, atat in scoli, cat si universitati gasiti aici.

Aceasta este o analiza de suprafata a ceea ce poate insemna comunicarea online si mai ales pe retelele sociale pentru sistemul de educatie din Romania. Exemple de bune practici exista peste tot in jurul nostru, avem nevoie doar de initiativa si o minte deschisa la nou. Potentialul este infinit, asa cum am mai spus si in alte cazuri, atat pentru cele mai mici unitati de invatamant, pana la Ministerul Educatiei. Informatia reprezinta cheia, dar, la fel de important, este si modul in care ea este transmisa.

Ma bucur totusi ca interesul pentru modul in care social media pot fi utilizate in educatie se extinde. Am citit astazi intr-un articol foarte interesant de Alexandru Negrea despre o initiativa educationala in social media pentru profesori si invatatori, denumit Teachers on Pinterest, ca modalitatea de a impartasi idei si practici.

Asadar, asa cum zicea si Alexandru, este inutil sa te impotrivesti tendintelor in materie de comunicare.Dupa sistemul medical, astazi a venit randul sistemului de educatie romanesc pentru a fi analizat din perspectiva comunicarii institutionale in mediul online.

In occident, toate institutiile incluse in reteaua sistemului de invatamant au recunoscut de mult oportunitatile oferite de noile media, atat pentru a-si prezenta activitatea, cat si pentru a interactiona cu grupurile tinta sau alte institutii din domeniu. Acestea si-au dezvoltat o prezenta in online foarte puternica, exemplul cel mai elocvent fiind Departamentul pentru Educatie din Statele Unite ale Americii si institutiile sale subordonate. Dupa o simpla cautare gasesti departamentul pe Facebook, Twitter, YouTube, LinkedIn, iar pe site–ul foarte bine organizat exista o lista intreaga cu toate conturile institutiilor afiliate pe social media. Daca nu vrem sa mergem tocmai peste ocean, putem sa ne uitam la website-ul Departamentului pentru Educatie din UK, care poate fi urmarit inclusiv pe Pinterest si Flickr.  Daca venim si mai aprope de casa, putem lua exemplul Poloniei, a carui Minister al Educatiei Nationale s-a adaptat deja noilor tehnologii.

Sistemul de invatamant din Romania cuprinde institutiile specializate implicate in procesul de educatie, cercetare si cultura pe cele doua niveluri, preuniversitar si superior, precum si institutiile specializate in instruire nonformala, cum ar fi centrele de pregatire profesionala, cluburile, taberele scolare etc.

Daca analizam institutia principala, respectiv Ministerul Educatiei Nationale si doar cateva din cele subordonate sau afiliate, precum Inspectoratele Scolare Judetene si Casele Corpului Didactic, putem observa cu usurinta faptul ca nu exceleaza la capitolul comunicare online. Website-ul MEN este neschimbat de ani de zile si dificil de navigat, iar pe retelele sociale gasim doar contul personal al Ministrului Remus Pricopie. In ceea ce priveste Inspectoratele Scolare Judetene, Iasi si Bihor sunt pe retelele sociale, doar cel din Iasi avand efectiv activitate. Casele Corpului Didactic sunt ceva mai prezente pe Facebook, Iasi, Sibiu, Timis, Ilfov, Olt, Valcea, Bihor, Covasna, insa acest lucru nu inseamna automat ca sunt si active. Pe Twitter am fost surprinsa sa gasesc CCD Hunedoara, dar cu 2 followeri si 15 tweeturi, activitatea acesteia este aproape inexistenta.

Asadar, ar trebui aceste institutii sa utilizeze social media? Raspunsul este simplu, iar motivele evidente: pentru a comunica mai repede si mai eficient declaratiile liderilor, pentru a informa despre deciziile, acitivitatile si reusitele institutiei, pentru a implica persoanele direct afectate sau interesate de activitatea institutiei in diverse proiecte sau initiative, pentru a obtine feedback si sprijin de la acestea etc.

Analizand dincolo de aceste institutii, la nivel de unitate de invatamant, lucrurile se complica dintr-un simplu motiv, si anume, numarul mare al acestora. Sunt mii de unitati din zona preuniversitara si sute din cea superioara.  Cu toate astea, am realizat foarte repede faptul ca scolile si facultatile au fost mult mai deschise la ceea ce reprezinta social media. De fapt, majoritatea scolilor generale, liceelor, universitatilor, facultatilor, departamentelor sau chiar anumite specializari au conturi pe Facebook si mai putine pe Twitter, Youtube sau LinkedIn. In comparatie cu Statele Unite, deoarece cu acestea am inceput, diferenta este considerabila, deoarece acolo 100% din unitatile de invatamant sunt prezente pe social media. O idee despre scopurile in care universitatile din SUA utilizeaza social media inca din 2008 puteti gasi pe Mashable, impreuna cu un infografic elocvent.

Ar avea scolile si universitatile romanesti motive intemeiate sa aiba conturi pe retelele sociale? Bineinteles! In primul rand, pentru realizarea unei comunicari mai facile cu toti cei care au legaturi directe cu institutia  in mod constant: elevi/studenti, parinti, profesori. In al doilea rand, pentru atragerea unui numar cat mai mare de noi elevi/ studenti. In al treilea rand, pentru a determina fostii absolventi sa se implice in promovarea sau chiar sustinerea institutiei prin donatiii sau in cadrul unor proiecte. In al patrulea rand, conturile de pe retelele sociale sunt monitorizate de media, care pot prelua si promova diverse statistici sau evenimente organizate de institutia respectiva.

In ceea ce priveste comunicarea mai facila cu diferite categorii de persoane implicate direct in procesul de invatamant, social media poate imbunatati interactiune dintre:

– institutie si elevi/studenti, prin informatii despre evenimente sau materiale online transmise de profesori, dar si feedback din partea tinerilor;

– institutie si parinti, cei din urma avand posibilitatea de a monitoriza online activitatea copiilor;

– elevi/studenti,care pot avea discutii online pe diverse subiecte analizate la cursuri;

– profesorii de la aceeasi institutie sau cu cei de la alte institutii, cu care pot impartasi idei pe diverse subiecte sau proiecte.

Mai mult decat atat, profesorii au inceput sa foloseasca social media inclusiv in procesul de predare. Potrivit unui studiu din 2012 efectuat in SUA de Pearson Learning Solutions si Babson Survey Research Group, aproape o treime dintre profesori au declarat ca si-au instruit elevii sa vizioneze clipuri video pe YouTube ca parte din temele pentru acasa.  Facebook ramane totusi cea mai cunoscuta si utilizata platforma in educatie, cu precadere in invatatmentul superior, pentru grupuri de discutie, dezbateri si teme. Twitter este utilizat in general pentru a face anunturi, fiind similar cu un panou de informare, iar LinkedIn pentru a construi contacte profesionale pentru referinte si obtinerea de informatii de la profesionisti.

Un alt infografic foarte util despre cum pot fi integrate social media in procesul de invatare, atat in scoli, cat si universitati gasiti aici.

Aceasta este o analiza de suprafata a ceea ce poate insemna comunicarea online si mai ales pe retelele sociale pentru sistemul de educatie din Romania. Exemple de bune practici exista peste tot in jurul nostru, avem nevoie doar de initiativa si o minte deschisa la nou. Potentialul este infinit, asa cum am mai spus si in alte cazuri, atat pentru cele mai mici unitati de invatamant, pana la Ministerul Educatiei. Informatia reprezinta cheia, dar, la fel de important, este si modul in care ea este transmisa.

Ma bucur totusi ca interesul pentru modul in care social media pot fi utilizate in educatie se extinde. Am citit astazi intr-un articol foarte interesant de Alexandru Negrea despre o initiativa educationala in social media pentru profesori si invatatori, denumit Teachers on Pinterest, ca modalitatea de a impartasi idei si practici.

Asadar, asa cum zicea si Alexandru, este inutil sa te impotrivesti tendintelor in materie de comunicare.

Blogging ca parte a strategiei nationale de promovare

Citeam recent pe Twitter la Ligia Adam despre Amanda, o bloggerita din SUA care ne-a vizitat tara ca parte a unei excursii organizate prin tarile Europei Centrale si de Est. Va invit sa il cititi si voi, daca nu ati facut-o deja, povesteste foarte frumos despre locurile care au impresionat-o din Romania.

Lasand la o parte impresiile ei pozitive vizavi de pitorescul tarii noastre, ce m-a impresionat cel mai mult au fost comentariile – peste 120 de replici din partea cititorilor ei straini care spuneau in mare parte ca vor si ei sa vina in Romania, ca postarea i-a convins sa treaca Romania pe lista lor de destinatii de vacanta! Privit strict din punct de vedere al unui practician in comunicare, rezultatul mi se pare incurajator: putem promova Romania si altfel decat prin PR traditional, mainstream! Se stie deja ca recomandarile personale si word of mouth stau la baza luarii unor decizii de achizitie in varii domenii, iar turismul este unul dintre acestea. Faptul ca eu citesc pe unul dintre blogurile in care am incredere ca un loc merita vizitat ma va ajuta cu siguranta sa iau o decizie. Sigur, rezervarea unei vacante nu depinde exclusiv de recomandarile online, dar ganditi-va ce s-ar intampla daca macar o parte din cei care au comentat se transforma in vizitatori ai tarii noastre. Si daca ne gandim ca Amanda nu poate fi singura bloggerita care a vizitat Romania, deja ne putem gandi ca o strategie de turism care sa aiba si o componenta de blogging relations  poate aduce avantaje pe termen mediu. Iata un avantaj al utilizarii canalelor digitale pentru promovarea imaginii Romaniei in afara granitelor!

Articolul Amandei nu este singurul de acest gen si bineinteles ca o astfel de strategie de comunicare are si riscurile sale – nu poti impune oamenilor ce sa scrie. Dar poti sa imbratisezi noile media, sa risti, sa inviti cativa bloggeri straini de travel sa viziteze Romania si sa scrie despre ce au gasit aici, cu bine si rau. Nicio tara nu este perfecta. Gestionata corect, de oameni care stiu ce fac, o astfel de initiativa cred ca ar surprinde placut si ar ajuta diplomatia publica romaneasca sa ajunga la un alt nivel.  Bloggerii straini de travel sunt o audienta aparte, interesanta si parca prea putin explorata de strategia noastra de turism. Sunt curioasa ce parere are Razvan Pascu despre acest lucru?

In contextul in care blogul de fata vrea sa promoveze idei bune si interesante de comunicare online pentru sectorul public, o incurajez pe doamna Grapini (Ministru delegat pentru, printre altele, Turism), Autoritatea Nationala de Turism sau chiar Ministerul de Externe sa fie deschisi la idei noi si sa accepte oportunitatile oferite de mediile sociale pentru promovarea imaginii Romaniei in afara granitelor tarii! Se poate ca, la final de zi, pasii mici si aparent lipsiti de conversie peste noapte sa aduca beneficii neasteptate!

 

Inceputuri

Am inceput anul 2013 cu multe proiecte interesante, care ne-au ajutat sa ne decidem sa pornim acest blog. Parte a unui proiect intern al Facultatii de Comunicare si Relatii Publice “David Ogilvy” (SNSPA), doamna Irina Stanciugelu m-a invitat sa tin un workshop la SNSPA despre comunicarea online in mediul diplomatic. Nu era prima oara cand tineam un asemenea workshop, dar ideea de a ma intoarce la facultate nu ca student ci ca “lector” m-a emotionat si m-a ambitionat.

M-am hotarat pe loc ca voi tine cel mai interesant si complex curs posibil :). O data ce am inceput sa lucrez la prezentare, mi-am dat seama ca de fapt ce imi doresc cel mai mult de cele cateva ore de seminar este sa pornesc un dialog cu cei prezenti pe o tema intriganta si mai putin familiara audienta mele si sa ma asigur ca cei din sala pleaca acasa cu niste informatii interesante, cu raspunsuri la intrebarile pe care le au si cu idei noi. Astfel ca mi-am creionat o prezentare formata din cifre si idei inedite, am conceput niste exercitii practice de lucru in “clasa” si am pornit spre facultate. M-am bucurat sa vad ca participantii la curs au fost receptivi, au „jucat” bine rolul de comunicatori a diverse institutii publice romanesti sau straine si am reusim sa concepem impreuna mici strategii de comunicare online adaptate sectorului public. Desi proveneau din medii foarte diferite (de la studenti la comunicare si specialisti in PR corporatist la directori de scoli si functionari publici care activeaza in domenii foarte severe precum cel al apararii), m-am bucurat sa vad ca toti au inteles si si-au insusit elementele de baza ale comunicarii digitale si au inteles care sunt atat avantajele cat si riscurile unor astfel de canale de comunicare.

Tot un proiect interesant a fost si conferinta The Diplomatic Agenda, organizata de cei de la VIP. Intr-o dupa amiaza frumoasa de primavara, am intrat pentru prima oara in Clubul Taranului Roman (foarte pitoresc, apropo!) si le-am povestit studentilor inscrisi la eveniment despre impactul retelelor sociale asupra mediului cultural, politic, diplomatic. Am vorbit cu multe cifre, despre diplomatia digitala, de impactul canalelor online asupra spiritului civic, despre importanta retelelor sociale in situatii de criza sau despre oportunitatile pe care acest gen de comunicare o aduce sectorului public. Am simtit mult interes legat de cazuri concrete de comunicare online a unor ambasade sau ministere, atat din tara cat si de peste hotare.

Ce vreau sa spun este ca este intotdeauna nevoie de un inceput pentru a porni lucruri frumoase, chiar daca initial nu suntem foarte increzatori in capacitatile, resursele sau posibilitatile noastre. Comunicarea online inseamna prin excelenta o comunicare bidirectionala, iar formula clasica transmitator – mesaj – receptor nu se mai poate aplica la modul in care gandim si pregatim astazi strategiile de comunicare. Nici nu mai trebuie sa existe un transmitator pentru ca un anumit tip de informatie sa fie lansata in spatiul public. Este nevoie doar de o persoana cu acces la internet si un cont pe o retea de socializare pentru a pune o intrebare dificila sau, din contra, ofertanta. Si mereu se va gasi cineva care sa intre in dialog si sa porneasca o dezbatere.

Ca cetatean, ma lovesc des de limitarile sistemului public in a tine pasul cu noutatile tehnologice. Mai mult, exista solutii atat de simple, oferite de noile canale digitale, de a intra in dialog virtual cu administratia publica, fie ea locala sau centrala, incat orice lider ar trebui sa poate fi pregatit sa faca pasul. Astazi, mai mult decat oricand, este nevoie ca sectorul public sa urmareasca si sa ia parte la discutiile ce au loc online. Este nevoie ca cineva instruit corespunzator sa vada acea intrebare sau informatie ofertanta de care spuneam mai sus si sa ii raspunda in mod responsabil. Si acesta este un inceput, cu siguranta nu este usor, dar este unul care ar trebui sa se intample mai devreme decat mai tarziu, daca vrem ca voturile cetatenilor sa insemne ceva mai mult decat o optiune pe o foaie.