Dr. Guy J. Golan (@guygolan), profesor asociat de diplomație publică și relații publice la Newhouse School of Public Communication din cadrul Universității Syracuse din New York a publicat anul trecut articolul „The case for mediated public diplomacy” în revista Diplomatic Courier, în care își prezintă viziunea cu privire la importanța transmsiunilor internaționale pentru o strategie eficientă de diplomație publică.
Guy a acceptat să îi traducem articolul și să îl publicăm integral pe blogul nostru, lucru de care suntem încântate. Prin acest articol continuăm secțiunea de postări ale invitaților pe platformă, de data aceasta cu un invitat international, care adaugă și o perspectivă academică demersului nostru de susținere a dezvoltării domeniului diplomației publice în România.
Vă invit să citiți articolul și să descoperiți mai multe despre acest subiect.
Importanța diplomației publice mediate
Pentru mai mult de un deceniu, diplomația publică americană a fost centrată în jurul abordării de soft power al lui Joseph Nye. Această abordare se bazează pe presupunerea că națiunile pot câștiga inimile oamenilor din întreaga lume și mințile cetățenilor străini subliniind atractivitatea culturii sale, a valorilor politice și a politicii externe.
În acest scop, oficialii responsabili de diplomație publică au alocat miliarde de dolari pentru o varietate de programe de tipul soft power, cum ar fi schimburile culturale și academice, sprijin economic și pentru dezvoltare, precum și cursuri de limba engleză. După cum a menționat fostul sub-secretar James Glassman, programele de schimburi în diplomația publică americană sunt ca „bijuteriile coroanei”.
În timp ce programele de tip soft power arată bine pe hartie, nu există multe dovezi care să demonstreze că acestea sunt o investiție rentabilă.
Luați în considerare doar miliardele de dolari pe care SUA le-a folosit în programele sale de soft power în Orientul Mijlociu și țările din Asia de Sud-Est. Aceste programe scumpe nu au produs schimbări semnificative în diplomația publică față de Statele Unite și nici nu au curmat succesul recrutările Al-Qaeda.
Eu susțin că diplomația publică americană este limitată de accentul prea mare pus pe interacțiunea din cetățeni prin intermediul programelor de schimb și de refuzul de a dezvolta o strategie cuprinzătoare de diplomație publică mediată.
În general vorbind, diplomația publică mediată se referă la încercările guvernamentale de a influența modul în care politicile sale externe sunt încadrate în mass-media la nivel mondial. Din moment ce majoritatea oamenilor află despre aspecte de politică externă din mass-media și nu prin propria experiență, promovarea cu succes a unor subiecte în media este cheia câștigării unei opinii publice favorabile la nivel mondial.
Răspândirea tehnologiei de transmitere prin satelit a pornit o competiție internațională între națiuni pe definirea și construirea agendei media pentru acoperirea evenimentelor internationale. Puterea unui stat în secolul XXI nu mai este măsurată doar din punct de vedere militar și economic, deoarece comunicarea în masă a devenit un factor esențial.
Qatar a demonstrat impactul pe care transmisiunile internaționale le pot avea asupra relațiilor internaționale prin intermediul televiziunii sale Al-Jazeera. Apoi Arabia Saudita (televiziunea Al Arabiya), Rusia (Rusia TV) și China (China International Broadcasting Network) au urmat la scurt timp. De asemenea, atât chinezii, cât și rușii plasează în mod regulat advertoriale pe câte o pagină în unele dintre cele mai importante publicații din lume. Alte națiuni au înființat o rețea sofisticată de purtători de cuvânt guvernamentali și specialiști în relații publice care promovează viziunilor lor politice în întreaga lume. Chiar organizația teroristă Hezbollah a lansat televiziunea prin satelit Al-Manar pe care o folosește pentru a obține sprijin pentru operațiunile sale.
Influența mass-media la nivel mondial asupra opiniei publice este de necontestat. Cu toate acestea, Statele Unite nu utilizează în prezent transmisiunile internaționale ca o parte integrantă a unei strategiei globale de diplomație publică. Instituția americană principală care reglementează transmisiunile internaționale, Broadcast Board of Governors (BBG), este dedicată promovării libertății presei la nivel mondial, protejând în același timp independența editorială a entităților sale. Mulți dintre reporterii săi sunt jurnaliști locali și multe dintre programele sale sunt axate pe stilul de viață și cultura populară.
Rivalii Americii folosesc în mod activ canalele de radiodifuziune să prezinte și să interpreteze cultura americană, valorile sale politice și politicile, în funcție de propriile interese politice. În același timp, Statele Unite speră să își promoveze puterea soft prin intermediul programelor de schimburi academice și culturale, precum și prin dominația globală a culturii pop. Așadar, fără o strategie cuprinzătoare pentru diplomație publică mediată, Statele Unite permit ca reputația lor globală să fie definită de către alții.
Criticii abordării diplomației publice mediate susțin că aceasta este un simplu sinonim pentru propagandă guvernamentală. Astfel de critici au condus la degrevarea sarcinilor Agenției de Informare a Statele Unite (USIA), în timpul celui de-al doilea termen al președinției lui Clinton. Prin alegerea unei abordări normative în schimbul celei realiste în realitatea actuală dominată de un concurs mass-media la nivel mondial între națiuni, arhitecții diplomației publice americane au pus Statele Unite într-un dezavantaj evident.
Mulți din Departamentul de Stat vor susține că „21st Century Statecraft” sau o strategie de social media ar putea ajuta Statele Unite să își definească puterea soft prin crearea unei modalități de comunicare bidirecțională între govern și cetățeani. Însă există puține dovezi care să indice că social media a depășit canale mass-media în calitate de surse principale de informați. Cazuri concrete sunt revoluțiile Primăverii arabe în care Al Jazeera a ajutat să interpreteze și să definească starea evenimentelor în momentele în care guvernele au blocat complet toate căile de acces la rețelele sociale.
Consider că pentru a concura cu succes în peisajul mass-media actual, Statele Unite ar trebui să își regândească strategia de transmisiuni internaționale în jurul unei abordări sistematice, cercetate, de diplomație publică mediată. La fel ca într- o campanie politică, Statele Unite ar trebui să efectueze cercetări formative pentru a identifica actorii importanți. Acestea ar trebui să dezvolte apoi o strategie pentru o campanile de mesaje adecvate. Apoi, SUA ar trebui să antreneze și să promoveze experți în comunicare pentru a implementa această strategie a mesajelor în interiorul și în afara rețelelor sale de difuzare la nivel mondial. Strategia de comunicare a Americii ar trebui să fie condusă de un subsecretar de diplomație publică, care să acționeze în calitate de manager de campanie și să supravegheze o echipă de comunicare și de cercetare care va executa și evalua efortul global de comunicare.
De asemenea, consider că schimburile academice și culturale pot juca un rol important în interacțiunea SUA cu oameni de pe întreg globul. Dar având în vedere constrângerile bugetare și realitățile actuale ale comunicării internaționale, este momentul pentru a susține abordarea diplomație publice mediate.
Sursa: Diplomatic Courier