In cazul in care nu stiti, programul oficial de Internship al Guvernului Romania a ajuns la cea de-a treia editie. In primii doi ani, peste 180 tineri au avut oportunitatea de a se alatura pentru doua luni Executivului, lucrand atat la sediul central al Guvernului, cat si in toate ministerele.
In 2015, alți 300 de studenti şi tineri absolvenți au oportunitatea sa faca parte din administrația centrala, in 77 instituții centrale timp de doua luni, sa-şi valideze reuşitele academice, sa capete experienta practica şi chiar sa contribuie la eficientizarea aparatului administrativ prin aportul lor de idei, initiative şi cunoştinte actualizate.
Editia din anul acesta isi inchide inscrierile in program pe 31 mai si este de asemenea prima din istoria programului in care stagiarii vor fi remunerati. Suma pe care acestia o vor primi este de 450 lei la finalul fiecareia dintre cele doua luni, aceasta fiind alocata pe baza prezentei si implicarii active in cadrul programului.
Pe website-ul oficial http://internship.gov.ro/ puteti gasi mai multe detalii despre procedura de inscriere in program precum si institutiile care gazduiesc interni precum si departamentele in care acestia vor lucra.
Va sfatuiesc sa verificati website-ul si sa aplicati, sunt foarte multe internship-uri deschise in departamentele de comunicare ale institutiilor publice, cu responsabilitati chiar in ceea ce priveste comunicarea online!
Mult succes si felicitari Guvernului pentru continuarea acestui proiect!
Published by