Am început seria de activități și evenimente pe anul acesta cu o ediție deosebită a întâlnirilor de networking ale Clubului DigiGov, realizată împreună cu Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE).
Evenimentul, organizat pe data de 29 ianuarie și găzduit de minister, a avut ca temă provocările și oportunitățile diplomației în era digitală. Startul dezbaterilor a fost dat de prezentările celor doi organizatori, echipa MAE și DigitalDiplomacy.ro, precum și de doi invitați speciali, astfel:
Brândușa Predescu, Purtătorul de Cuvânt al Ministerului de Externe, a prezentat viziunea MAE asupra diplomației digitale, principalele rețele sociale utilizate și exemple din activitatea online desfășurată în special în ultimul an;
Din partea noastră, Andreea a vorbit despre obiectivele Clubului DigiGov și oportunitățile oferite pentru schimbul de idei și bune practici în comunicarea instituțională, iar Andra a prezentat principalii analiști internaționali în domeniul diplomației digitale și motivele pentru care este important să fie urmăriți de către specialiștii în comunicare din instituțiile publice din România;
Matthias Lufkens, Digital Practice Leader pentru zonele Europa, Orientul Mijlociu și Africa din cadrul companiei globale de comunicare Burson-Marsteller și autorul studiilor Twiplomacy, a avut o intervenție prin Skype din Geneva, despre evoluția utilizării rețelei sociale Twitter de către instituții publice și liderii acestora în scopuri diplomatice, conform datelor analizate în studiile Twiplomacy de-a lungul a trei ani, prezentând totodată câteva sfaturi utile pentru comunicatori;
Din România, jurnalistul Lucian Mîndruță, prezent la eveniment, a vorbit din perspectiva mass-media, dar și a specialistului în social media, cu precădere pentru publicul autohton, despre importanța comunicării prin intermediul rețelelor sociale, indicând principalele beneficii ale unei comunicări online eficiente pentru instituțiile publice din România.
Ne bucurăm că și de această dată am avut alături de noi numeroși reprezentanți ai principalelor ministere și instituţii ale administraţiei publice centrale, ai mediului diplomatic și organizațiilor internaționale la București, precum și ai unor organizații non-guvernamentale.
Mulțumim echipei Departamentului Purtător de Cuvânt și Comunicare din cadrul MAE pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții, precum și invitaților speciali, Matthias Lufkens și Lucian Mîndruță pentru participarea în cadrul Clubului DigiGov!
Vom anunța curând detalii despre următoarea ediție, stay tuned!
Published by