Ne-am uitat în ultima perioadă la prezența și activitatea instituțiilor guvernamentale în social media. Am analizat cu acel prilej administrația centrală și cabinetul Cioloș, adică am aruncat o privire atât peste activitatea conturilor instituționale ale ministerelor, cât și asupra miniștrilor noului cabinet. Demersurile vin din convingerea că un dialog constant între instituțiile statului și cetățeni este esențial democrației.
De această dată, ne uităm însă la reprezentanțele diplomatice în România. Pe de-o parte, dialogul este util atât la nivel național, cât și internațional, iar pe de altă parte, relațiile diplomatice trec în contextul globalizării prin schimbări fără precedent. Conform studiului Twiplomacy din 2015, Twitter este unul dintre cele mai importante canale de comunicare pentru diplomație, fiind util atât pentru interacțiunea cu cetățeni sau presă, dar și pentru construirea unor rețele și parteneriate strategice cu instituții similare sau relevante. În ceea ce priveste Facebook, acesta este cea mai mare rețea socială în acest moment, reunind o audiență critică și relevanță. În România este cea mai importantă rețea socială, cu peste 8 milioane de utilizatori activi. De aceea, vom regăsi fără surprize numeroase ambasade prezente aici.
Din toate aceste considerente, credem că activitatea reprezentanțelor diplomatice în social media capătă tot mai multă relevanță așa că, în cele ce urmează, vă prezentăm o analiză a activității ambasadelor din România prezente în social media, pe Twitter și Facebook.
Later edit: In urma sugestiilor primite, am completat articolul cu inca 11 reprezentante diplomatice. Le veti regasi, pentru usurinta, la finalul articolului. Daca in continuare stiti de ambasade active in mediul online dar care nu se regasesc in aceasta analiza, va rog sa ne dati de veste si vom actualiza din nou! Multumim!
Din totalul statelor reprezentate la nivel diplomatic în ţara noastră, 21 30 dintre acestea sunt active în mediul online. Dintre acestea, primele 5 cele mai active pe Facebook sunt Ambasada SUA, Ambasada Franţei, Ambasada Israelului, Ambasada Suediei şi Ambasada Germaniei.
* click pe imagine pentru a se mări
Pe Twitter situaţia pare schimbată, cele mai active fiind Ambasada Marii Britanii, Ambasada SUA, Ambasada Olandei, Israelului şi Ambasada Republicii Polone la Bucureşti.
* click pe imagine pentru a se mări
Majoritatea ambasadelor active în social media sunt reprezentanțe din Europa, restul provenind din țări precum SUA, India, Israel, Rusia, Mexic, Turcia sau Chile.
Ca nivel de interacțiune, observăm strategii diferite de comunicare. În timp ce anumite ambasade preferă să folosească rețelele sociale precum un alt canal de comunicare oficial, postând informații oficiale și neintrând in dialog cu audiența, există și ambasade care se implică și lucrează la a construi un dialog real cu audiența.
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti
- Pagina de Facebook (65 432 aprecieri) a Ambasadei Statelor Unite ale Americii este foarte activă și diversificată în conținutul diseminat. În mare, comunicarea de pe pagină are două direcții: activitatea ambasadorului și a misiunii diplomatice în România și promovarea identității și culturii americane. Astfel, cele mai recente postări cuprind interviuri televizate ale domnului ambasador, imagini de la acțiuni cu caracter social întreprinse de către soldații americani sau de către domnul ambasador, imagini de la vizitele efectuate de către domnul ambasador în fabricile de origine americană de pe teritoriul României. Cea de a doua direcție a comunicării cuprinde filmulețe amuzante și informative, știri din IT și cercetare spațială, informări scurte despre lumea cineastă. O parte din aceste informații provin de pe ShareAmerica, o platformă dezvoltată de către Departamentul de Stat al SUA, ceea ce indică o coeziune a comunicării la nivel internațional. Sunt promovate valorile culturale și politice care definesc SUA. Ziua de 1 decembrie este marcată cu un scurt mesaj video, în limba română, transmis de către domnul ambasador Hans Klemm.
- Pagina de Twitter, @AmbasadaSUA (1 805 urmăritori), este sincronizată cu cea de pe Facebook astfel că se regăsesc imagini și linkuri care corespund celor două linii principale de comunicare. Sunt redistribuite tweeturi de pe pagina Casei Albe, a NATO sau de pe pagina Departamentului de stat din SUA.
Ambasada Ucrainei în România
- Ambasada Ucrainei în România este prezentă pe Facebook (888 aprecieri), însă limba de comunicare aleasă este ucrainiana care poate fi o barieră pentru cetățenii români sau străini interesați de afaceri sau cultura ucrainiană.
- Pe Twitter (588 urmăritori) Ambasada Ucrainei în România comunică în engleză și ucrainiană. Singurele tweeturi în limba română sunt urările de sărbători. Subiectele abordate țin de politică și istorie recentă. Redistribuirile apar de pe conturile reprezentanților din mass-media și a unor lideri de opinie. O redistribuire aparte este cea de pe contul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, care consideră anul 2015 excelent pentru relațiile SUA-Ucraina.
Ambasada Sloveniei la București
- Pagina de Facebook (432 aprecieri) a Ambasadei Sloveniei la București folosește trei limbi pentru a comunica: slovenă, română și engleză. Unele dintre postări au descrierile fie într-o singură limbă, fie bilingv. Distribuirile privesc activitatea ambasadorului, fotografii de la evenimente culturale, de la întâlniri oficiale și chiar, impresii ale românilor care au vizitat Slovenia.
- Pagina de Twitter @SLOinROU (72 urmăritori) a ambasadei este inactivă, având un singur tweet.
Ambasada Indiei în România
- Postările ambasadei pe Facebook (1 130 aprecieri) sunt bilingve și foarte scurte. Cu toate acestea, ele conțin imagini și linkuri care redirecționează pentru mai multe informații. Astfel, ambasada distribuie informații despre ultimele proiecte aprobate de către guvernul indian, fotografii de la întâlniri oficiale, informații despre fauna și cultura indiană, imagini din spațiu surprinse de la bordul navei indiene, fotografii de la întâlniri oficiale,
- Contul de Twitter @eoiromania (10 urmăritori) este sincronizat cu activitatea de pe Facebook, însă prezența fotografiilor este mult mai redusă. Textele în limba română au mici greșeli de scriere sau gramatică.
Ambasada Rusiei în România
- Ambasada Rusiei în România comunică pe Facebook (2 246 aprecieri) în trei limbi: română, rusă și engleză. Postările conțin comunicate de presă ale Ministerului de Externe rus, informări privind semnarea unor tratate, rezumate ale conferințelor de presă. Redistribuirile privesc foarte mult întâlnirile bilaterale ale guvernului rus și prea puțin activitatea misiunii diplomatice în România.
Ambasada Spaniei la București
- Pagina de Facebook (1 336 aprecieri) a Ambasadei Spaniei la București comunică foarte mult evenimentele culturale precum concertele susținute de artiștii spanioli și români, expoziții sau spectacole de flamenco care au loc în România. Toate postările au o descriere în limba română și spaniolă. Pagina este folosită pentru a comunica cetățenilor spanioli detalii privind orarul ambasadei în ziua alegerilor. Ambasada a fost implicată într-o campanie de conștientizare a violenței de gen, ocazie cu care a distribuit o serie de video-uri, infografice și a distribuit un număr de telefon pentru sesizarea violenței domestice, lansat de către Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse.
- Spre deosebire de Facebook, pe Twitter @EmbajadaEspBuc (667 urmăritori) postează preponderent în limba spaniolă. Tweeturile sunt actualizări în timp real de la evenimentele culturale.
Ambasada Franței în România
- Ambasada Franței în România administrează o pagină de Facebook (12 027 aprecieri) prin care comunică aspecte socio-culturale ale relațiilor franco-române. Postările vin din lumea sportului și a turismului, dar privesc și acordurile internaționale semnate recent, articole despre istoria recentă a României și imagini de la evenimentele la care domnul ambasador a participat. În cea mai mare parte descrierile și articolele sunt în limba franceză.
- Pe Twitter, @FranceRomania (353 urmăritori) distribuie multe imagini și video-uri însoțite de linkuri scurte. Redistribuirile vin de pe pagini românești precum Muzeul Țăranului Român sau de pe paginile orașelor tursitice din Franța.
Ambasada Regatului Danemarcei în România
- Activitatea de pe Facebook (556 aprecieri) a Ambasadei Danemarcii este redusă, însă subliniază evenimentele importante din ultimele luni. Postările promovează rezultatele cercetătorilor danezi pentru prezervarea mediului înconjurător, se transmit mesaje de condoleanțe, sunt publicate imagini de la evenimentele în care comunitatea daneză este implicată și sunt redistribuite articole de presă care promovează modelul danez. Limba de comunicare este engleza.
Ambasada Israelului în România
- Ambasada Israelului în România utilizează o pagină verificată de Facebook (12 023 aprecieri) unde comunică în limba română. Imaginile și textele distribuite se referă la cultura și obiceiurile evreiești sau la locurile turistice. Ambasada a organizat un concurs cu premii care a atras atenția în online. Pe lângă toate acestea, sunt distribuite informații privind starea de sănătate a pacienților români tratați în Israel.
- Pe Twitter, @IsraelinRomania (1 463 urmăritori) postările nu sunt atât de dese ca pe Facebook, iar limba aleasă pentru a comunica este engleza.
Ambasada Braziliei la București
- Pe pagina de Facebook (2 747 aprecieri), Ambasada Braziliei la București comunică preponderent în portugheză. Sunt distribuite imagini cu peisaje din Brazilia și invitații la evenimentele organizate de către ambasadă, precum “Săptămâna culturii braziliene”.
- Activitatea de pe Twitter a @BUCBREM (51 urmăritori) constă, în cea mai mare parte în text alături de un link care redirecționează către albume foto de pe facebook sau către alte articole.
Ambasada Olandei în România
- Pagina de Facebook (4725 aprecieri) a ambasadei distribuie articole din presa internațională, cu caracter socio-cultural care promoveză Olanda, împărtășește inițiativele oamenilor de afaceri olandezi și distribuie imagini și informații privind aparițiile televizate ale doamnei ambasador. Mai mult, sunt promovate proiectele inițiate sau susținute de către ambasadă precum creșe pentru mame singure sau acțiuni pentru integrarea romilor. Comunicarea se face în limba engleză.
- Contul de Twitter (1 602 urmăritori) oferit de către website-ul oficial este direct cel al doamnei ambasador @StellaRonner (1601 urmăritori). În descriere este menționat că redistribuirea unui tweet nu înseamnă neapărat aprobare oficială. Cele mai multe tweeturi sunt într-adevar redistribuiri ale: prim-ministrului Dacian Cioloș, ale liderilor de opinie și ale Ministerului de Afaceri Externe al României. Tweeturile proprii sunt fotografii împreună cu staff-ul ambasadei sau imagini de la întâlniri oficiale.
Ambasada Suediei la București
- Pe pagina de Facebook (11 321 aprecieri) a ambasadei se regăsesc imagini cu peisaje din Suedia, rețete culinare suedeze, filmulețe amuzante cu actori suedezi sau se promoveză inovațiile suedeze precum airbagul pentru bicicliști. Activitatea ambasadei este redată pe scurt pe pagină, oferindu-se un link care redirecționează către website, unde se pot găsi mai multe detalii. Comunicarea se realizează bilingv: română și suedeză.
Ambasada Republicii Polone la București
- Ambasada Republicii Polone la București comunică pe Facebook (5915 aprecieri) imagini și informații de la întâlnirile miniștrilor de afaceri externe polonez și român, invită la expoziții de fotografie poloneză realizate împreună cu instituții culturale românești, distribuie imagini de la evenimentele organizate de către ambasadă, precum vizita lui Moș Nicolae. Pentru mesajul de urare pentru sărbătorile de iarnă au ales o imagine din Pleșa, un sat din Bucovina locuit de polonezi. Se folosesc trei limbi: română, poloneză și engleză.
- Contul de Twitter, @PLinRomania (1163 urmăritori), redistribuie imagini din orașele turistice și imagini de la întruniri ale oficialilor români și polonezi. Limbile folosite sunt poloneza și engleza.
Ambasada Italiei la București
- Pagina de Facebook (1 901 aprecieri) a Ambasadei Italiei la București promovează oportunități de formare educațională sau campanii de conștientizare privind violența împotriva femeilor și comemorează evenimente importante pentru istoria Italiei. Actualizările sunt rare, iar comunicarea este doar în limba italiană.
Ambasada Turciei la București
- Pagina de Facebook (3 203 aprecieri) a Ambasadei Turciei la București se distribuie imagini din cadrul vizitelor realizate de către reprezentanții comunităților turce și tătare din România, mesaje cu urări pentru sărbătorile de iarnă, se transmit informări privind modificările de program și imagini de la întâlnirile oficialilor turci și români. Este folosită preponderent limba turcă, alături de română.
- Activitatea de pe contul de Twitter @TREmbBucharest (1 006 urmăritori) este sincronizată cu cea de pe Facebook. Redistribuirile sunt selectate din tweeturile agențiilor de presă turcești sau din presa românească. Tot pe acest cont este făcut un anunț informativ privind trecerea la sistemul online de aplicare pentru viză.
Ambasada Marii Britanii la București
- Pe pagina de Facebook (6 806 aprecieri), Ambasada Marii Britanii promovează familia regală prin distribuirea mesajului anual al reginei, dar și a fotografiilor oficiale ale moștenitorilor. Deși activitatea de pe pagină este intensă, ambasada nu interacționează cu internauții. Dincolo de acestea, pe pagină sunt promovate concursuri organizate de către ambasadă, BurEUcrația fiind cel mai recent. Cu excepția rezultatelor concursului mai sus menționat – care au fost oferite în limba română – comunicarea are loc exclusiv în limba engleză. Nu în ultimul rând, sunt distribuite linkuri către blogul ambasadorului Paul Brummell, sunt promovați sportivi din Marea Britanie și organizații nonguvernamentale din România deopotrivă.
- Contul de Twitter @ukinromania (3 578 urmăritori) este utilizat, în general, pentru a transmite mesajele ambasadorului sau alte articole de pe blogul guvernamental despre democrația digitală. Recent, a fost preluată o serie de infografice cu privire la demantelarea ISIS/Daesh printr-o mai bună înțelegere a ideologiei din spatele organizației. În altă ordine de idei, contul a mai fost utilizat pentru a anunța programul special cu publicul din perioada sărbătorilor sau pentru a aduce la cunoștință doritorilor faptul că guvernul britanic oferă burse de studii.
Ambasada Republicii Cehe la București
- Ambasada Cehiei nu numai că este activă pe Facebook (5 080 aprecieri), dar și interacționează cu ceilalți utilizatori în secțiunea comentarii. Cele mai recente postări cuprind urări specifice acestei perioade a anului, redactate în limba română și însoțite de o fotografie cu echipa ambasadei sau relatări ale evenimentelor organizate de către ambasada cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Altă temă pe care ambasada a postat recent este democrația: dizidență, comemorarea lui Vaclav Havel și participarea la o conferință internațională pe tema drepturilor LGBTQI. Acestora li se adaugă postări cu urări prilejuite de Ziua Națională a României sau de solidarizare cu victimele din clubul Colectiv, cât și informații cu privire la activități culturale sprijinite de către ambasadă.
Ambasada Germaniei la București
- Pe Facebook (9 465 aprecieri), Ambasada Germaniei este foarte activă, iar postările se concentrează pe relațiile bilaterale. Temele acoperite sunt activități culturale precum participarea unor elevi români vorbitori de limbă germană la activități în Germania, la invitația ministrului federal de externe, informații cu privire la activitatea economică a companiilor germane din România, transporturi de materiale medicale din Germania pentru victimele din clubul Colectiv, concursuri pe teme precum imigrația sau drepturile omului, în organizarea cărora ambasada s-a implicat sau dezvoltare durabilă.
De asemenea, Ambasada transmite mesaje de sezon și informează cu privire la evenimente culturale organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Comunicarea are loc în limba română, fiind mereu prezentă o descriere chiar și atunci când sunt distribuite materiale în altă limbă precum engleză.
Ambasada Mexicului în România
- Pagina de Facebook (272 aprecieri) a Ambasadei Mexicului nu este una foarte activă, însă prezintă informații cu privire la relațiile diplomatice dintre Mexic și România, însoțite de descrieri bilingve. În linii generale, postările sunt despre relațiile diplomatice dintre cele două state, fie ele culturale sau clasice. Sunt astfel prezente relatări despre vizite ale oficialilor statelor sau despre prezența unor artiști.
Ambasada Chile în România
- Pagina de Facebook (1 576 aprecieri) a Ambasadei Chile în România e utilizată pentru a promova Chile ca destinație turistică, pentru a informa cetățenii statului Chile cu privire la bursele de studii acordate de către statul român, pentru a adresa urări specifice chilienilor din toată lumea. Limba română o regăsim numai cu prilejul organizării unei serii de poezie bilingvă, organizată cu sprijinul ambasadei și promovată pe pagină sau într-o redistribuire a unei postări MAE cu Ghidul de călătorie 2015.
Ambasada Albaniei în România
- Pe pagina de Facebook (574 aprecieri), ambasada promovează Albania ca destinaţie turistică prin distribuirea de conţinut foto-video. Deși pagina este una activă, conţinutul este preponderent în limba albaneză, uneori folosindu-se şi limba engleză. Sunt distribuite, de asemenea, informații despre parcursul Albaniei pe drumul integrării în structurile euro-atlantice. Acest lucru se poate deduce pe baza suportului vizual, nu a textelor.
Singurele mesaje postate în limba română sunt cele de felicitare a etnicilor albanezi din România cu prilejul Zilei Naționale a Albaniei sau în invitațiile bilingve cu prilejul organizării de evenimente de către Ambasadă.
- Contul de Twitter @AIEmbRomania (577 urmăritori) este de asemenea activ, ținând urmăritorii la curent cu evenimentele importante din politica externă a Albaniei. Întâlnirea dintre prim ministrul israelian și omologul său albanez, care a avut loc în Ierusalim și progresele din domeniul integrării în UE sunt subiectele predominante din perioada recentă.
Ambasada Finlandei la București
- Ambasada Finlandei la București (1137 de aprecieri) este activă pe Facebook începând cu ianuarie 2012, iar postările se fac în engleză, uneori fiind traduse și în finlandeză și/sau română. Cu toate acestea, majoritatea postărilor se fac în limba engleză ceea ce faciliteaza parcurgerea acestora cu ușurință. Conținutul disiminat este unul divers de la imagini, articole, până la videoclipuri și evenimente ale ambasadei sau la care participă echipa acesteia. Pagina documentează acțiunile, întâlnirile și evenimentele în care ambasada este angajată sau acțiuni de interes pe plan local și nu numai, postările pe această tematică fiind cele mai dese.
Ambasadei Irlandei în România
- Prezența Ambasadei Irlandei pe Facebook a început în mai 2012. Cu peste 2300 de aprecieri (2321), limba în care se postează este engleza. Postările variază în conținut, fiind distribuite articole, fotografii de la evenimente la care participă ambasada, dar au și o serie de videoclipuri ce privesc momente importante din activitate. De asemenea, sunt promovate proiecte din Irlanda, dar și locuri din țara noastră care merită vizitate și imagini în timp real de la evenimentele care participă Excelența sa, domnul Ambasador Feely.
- Activitatea de pe Twitter (83 de followers) cuprinde postări cu trimiteri către teme de actualitate, fie ca sunt evenimente, articole relevante pentru Irlanda, dar și promovarea proiectelor sau fotografii de la evenimentele la care participă ambasada. Redistribuirile făcute pe Twitter sunt în mare parte ale instituțiilor din Finlanda, precum Președenția sau Ministerul de Externe, dar și ale altor instituții.
Ambasada Japoniei în România
- Ambasada Japoniei în România și-a început activitatea pe Facebook (1005 aprecieri) recent, în noiembrie 2015, comunicând atât în română cât și în japoneză. Postările vizează în principal activitatea Excelenței sale, domnul Ambasador Kisaburo Ishii. Acestea sunt sub formă de fotografii de la întalniri, vizite și evenimente la care acesta participă. Prima postare pe pagină sub forma unul mesaj din partea Excelenței Sale, a marcat, de asemenea, începerea activității acestuia de diplomat la post în România.
Ambasada Republicii Kazakhstan în România
- Pagina de Facebook are deocamdată 29 de aprecieri și este în acest moment inactivă.
Ambasada Georgiei în România
- Ambasada Georgiei în România, Ambasada Georgiei în România, cu 1184 aprecieri pe Facebook, relativ activă, și-a început activitatea în octombrie 2013. Postările sunt în limba georgiană, română sau engleză. Acestea cuprind imagini și videoclipuri atât din cadrul vizitelor personalului ambasadei, cât și de la evenimente și câteva postări de actualitate.
Ambasada Belgiei în România
- Reprezentanța Belgiei în România este prezentă pe Facebook începând cu toamna anului 2015 și numără 294 de aprecieri. Postările sunt în limba engleză, franceză sau olandeză. Se promovează evenimente realizate de ambasadă sau la care participă aceasta, dar se regăsesc și articole despre situația din țara noastră și proiecte culturale.
Ambasada Austriei în România
- Pagina de Facebook a Ambasadei Austriei în România cu cu 989 de aprecieri, postează în limba germană și română și activează din septembrie 2012. Postările sunt preponderent culturale, dar nu neglijează nici partea în care își prezintă activitatea reprezentată de evenimente, dar și articole și declarații de actualitate.
Ambasada Libiei în România
- Reprezentanța Libiei în România comunică pe Facebook celor 460 de fani numai în limba arabă ceea ce creează un oarecare circuit închis de comunicare. Pagina are puține postări, prima fiind datată din ianuarie 2014.
Ambasada Republicii Azerbaijan în România
- Pagina de Facebook a Reprezentanței Republicii Azerbaijan are 1171 de aprecieri, iar procesul de comunicare pe această rețea de socializare a început în noiembrie 2014 și se face în limba azeră sau engleză. Postările, pe lângă cele obișnuite legate de evenimente sau vizite, există și distribuiri ale activității Ministerului de Externe azer.
Ambasada Republicii Coreea în România
- Ambasada Republicii Coreea în România este prezentă pe Facebook cu 1849 de aprecieri, postările sunt în limba română, iar primele au apărut în octombrie 2010. Postările sunt diverse, cele mai dese fiind cele cu temă culturală. La sfârșitul anului trecut, ambasada a organizat concursul “Korean Speech Contest 2015”, în parteneriat cu Institutul Diplomatic Român, având un număr de 10 concurenți, iar premiile au fost substanțiale.
Ambasada Lituaniei în România
- Ambasada Lituaniei în România este prezentă pe Twitter și este urmărită de 465 de instituții și persoane. Distribuirile și majoritatea postărilor de pe acest cont sunt despre diplomație sau cultură.
Așadar, misiunile diplomatice în România abordează strategii de comunicare diferite, dar din care se pot extrapola câteva linii comune pe care le urmăresc: relațiile bilaterale pe care le au cu statul român și nu numai, evenimentele culturale reprezentative, mesaje politice și promovarea destinațiilor turistice atât din țara în cauză, cât și din România. Activitatea online a unora din misiunile diplomatice analizate arată că în spate se află o echipă de specialiști în comunicare, așa cum este cazul Ambasadei SUA, a Marii Britanii, a Israelului sau a Suediei.
Dintre cele două canale de comunicare la care ne-am uitat, Facebook este mult mai folosit. De asemenea, pe Facebook am observat că se folosesc mai multe limbi de comunicare care pot include și româna, în timp ce pe Twitter este folosită preponderent engleza. Acest lucru indică publicul căruia i se adresează prin fiecare mijloc de comunicare: facebook pentru a ajunge la cetățenii pe care îi reprezintă și la cei români, în timp ce Twitterul este luat în considerare drept o unealtă de a comunica și cu alte instituții, nu doar cu cetățenii.
Beneficiile alegerii unei ambasade de a comunica în mediul online sunt vizibile: interacțiune cu publicul țintă în mod constant care, prin alte metode, ar necesita eforturi considerabile. O singură fotografie îi poate apropia pe oameni de cultura și valorile unei alte țări.
Articol scris de Ștefania Neagoe, intern în cadrul Institute for Digital Government. Ștefania este absolventă de Relații Internaționale și Studii Europene și, în prezent, este masterandă la Facultatea de Filosofie – UB. În paralel este implicată în activism civic și este preocupată de abordări up-to-date ale comunicării dintre instituții și cetățeni.
Articol actualizat pe 8 ianuarie 2015 de Mihai Bogdan Mocanu, în prezent intern în cadrul Institute for Digital Government.
Sunt mai multe ambasade active online. Analize nu include, spre exemplu, ambasadele Finlandei, Irlandei, Japoniei (si mai sunt si altele) toate cu pagina fb.
Buna ziua. Va multumim pentru observatie, din pacate nu am gasit altele, probabil numele a fost creat de asa natura incat nu am putut sa le identificam. Daca le stiti, va rog sa ni le transmiteti si actualizam articolul fara probleme. Multumim!
Mai sunt si altele, pe langa cele mentionate deja. Belgia, e inca un exemplu care imi vine in minte.
Aici e Finlanda https://www.facebook.com/FinnishEmbassyBucharest/
Cu placere