Date Deschise în domeniul Sănătăţii: Oportunităţi şi Provocări

În contextul Zilei Internaționale a Datelor Deschise, Cancelaria Prim-Ministrului și Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Social, alături de reprezentanți ai societății civile, mediului diplomatic și sectorului privat, dedică perioada 5-11 martie 2016 unor evenimente privind guvernarea deschisă.

În cadrul evenimentelor, se vor dezbate subiecte precum:

  • transparentizarea achizițiilor publice;
  • ce se întâmplă cu datele din sănătate;
  • cum folosim datele pentru a avea niște orașe inteligente;
  • cum ajuta datele deschise anchetele de jurnalism;
  • ce angajamente să-și asume Guvernul pentru perioada 2016-2018 în cadrul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă.
  • un Parlament mai deschis;
  • justiție deschisă;
  • propuneri pentru o educație deschisă.

Institute for Digital Government, împreună cu partenerii săi Institutul pentru Politici Publice (IPP) și Camera de Comerț Româno-Olandeză vor organiza pe data de 7 martie 2016 dezbaterea “Date Deschise în domeniul Sănătăţii: Oportunităţi şi Provocări”. Evenimentul își propune să reunească actori relevanți din domeniul sănătății, într-o dezbatere despre utilitatea deschiderii datelor de către instituțiile publice. Dezbaterea va urmări oportunitățile pe care societatea civilă sau mediul privat le pot avea re-utilizând aceste date precum și care sunt provocările cu care se confruntă sectorul non-profit și mediul privat în procesul de prelucrare a datelor deschise.  Evenimentul va include o sesiune aplicativă, în care invitații vor putea să adreseze propuneri sau întrebări autorităților cu privire la fluidizarea procesului de accesare și folosire a datelor deschise în proiecte comerciale sau în influențarea politicilor publice.

Puteți urmări informații utile despre evenimentele ce au loc în cadrul Săptămânii Guvernării Deschise direct pe pagina de Facebook a evenimentului. De asemenea, dacă doriți să participați la eveniment, vă rog să îmi scrieți pe andreea@digitaldiplomacy.ro

***

Datele deschise sunt date produse sau deținute de către autoritățile publice, care sunt puse la dispoziția cetățenilor în mod gratuit, ușor de accesat, reutilizat și redistribuit. Datele deschise sunt procesabile prin mijloace automate și sunt furnizate într-un format deschis, asupra căruia nicio entitate nu deține control exclusiv. De asemenea, datele deschise beneficiază de o licență deschisă, care permite folosirea liberă a datelor, inclusiv în scop comercial, fără ca aceasta să fie limitată prin drepturi de proprietate intelectuală.

România a aderat în 2012 la Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă, prin care se angajează să promoveze transparența, combaterea coruptiei si utilizarea noilor tehnologii pentru a consolida actul de guvernare si dialogul cu cetatenii, in special prin elaborarea si implementarea de politici in domeniul datelor publice deschise.